Tarta cu mere si caramel

duminică, 25 aprilie 2010

Tarta cu mere si caramel


* Pentru blat:

* 3 oua
* 3 linguri zahar
* 1 lingura ulei
* 3 linguri faina
* esenta de vanilie
* 1/2 lingurita praf de copt

Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Se adauga zaharul si se mixeaza pana se obtine o bezea lucioasa. Galbenusurile se freaca cu ulei si vanilie, apoi se toarna peste bezea. Faina se amesteca cu praful de copt, apoi se incorporeaza usor in compozitie.

Compozitia se toarna in tava de tarta bine unsa cu unt si se da la cuptor la foc mediu, pana se aureste frumos deasupra. Se lasa la racit in tava.

* Pentru crema:

* 1 plic Crem Ole
* 150 ml lapte
* 250 ml frisca lichida

Laptele rece se amesteca cu frisca lichida. Se adauga praful de budinca si se mixeaza pana obtinem o crema pufoasa.

* Pentru caramel:

* 3 mere
* 50 g unt
* 1 pahar de zahar
* 1 pahar (acelasi) frisca lichida

Merele se curata si se taie cubulete. Zaharul se caramelizeaza la foc mic, amestecand continuu. Cand e gata,se adauga untul si se amesteca pana se topeste,dupa care se adauga si frisca. Se pun si merele cubulete, amestecand usor. Se mai fierbe putin, pana incepe sosul sa se ingroase, apoi se lasa la racit.

Blatul se rastoarna pe un platou, apoi se repartizeaza crema uniform, pe toata suprafata. Se acopera cu merele caramel si se orneaza cu frisca.

Pui cu sos de piper

O adaptare dupa o reteta a Laurei Laurentiu



* 1 piept de pui
* 30 g piper boabe mozaic
* 1 ceapa
* 1 pahar de vin alb
* 100 ml smantana pt frisca
* 4 linguri faina integrala
* sare si piper

Boabele de piper se pun la inmuiat in vin.

Pieptul de pui se taie felii, se bate cu ciocanul ca pentru snitele. Faina o amestecam cu sare si piper, apoi tavalim feliile de piept pe ambele parti.

Intr-o tigaie se incing cateva linguri cu ulei de masline, apoi se prajesc usor bucatile de carne. Se scot pe o farfurie si se pastreaza la cald.

Intr-o alta tigaie se caleste foarte putin ceapa tocata marunt si se "stinge" cu vinul cu piper. Se adauga feliile de carne si se da in clocot.

Smantana se amesteca cu putin sos fierbinte, apoi se toarna peste carne. SE fierbe la foc mic, acoperit, in jur de 20 de minute, pana se ingroasa sosul. la sfarsit, se potriveste gustul de sare si piper.

Se serveste cald, cu garnitura la alegere.