Prajiturele cu zmeura

joi, 25 iunie 2009



Pentru blat avem nevoie de:

6 oua
150 g zahar
2 pahare nuca macinata
2 linguri cacao
2 linguri pesmet de biscuit
1/2 pahar de apă

Nuca, zaharul si apa se pun la foc mic.



Se fierb pana se ingroasa si incepe sa miroase a nuca prajita :)

Apoi se adauga cacaoa si pesmetul de biscuit.



Se amesteca bine si se lasa la racit. Cand s-a racorit se adauga galbenusurile unul cate unul, amestecandu-se energic dupa fiecare.



In final, se adauga albusurile batute spuma tare ca pentru bezea.



Se coace in forma (20/30 cm) tapetata cu hartie de copt timp de 40 de minute. Blatul nu trebuie sa fie uscat.



Pentru glazura avem nevoie de:

100 g ciocolata amaruie
50 g unt
50 ml frisca lichida

Topim ciocolata impreuna cu untul si frisca. Lasam la racit si cand se ingroasa putin o punem peste blatul copt si racit.



Cu un cutit bine ascutit taiem blatul in patratele,pe care le ornam cu frisca si zmeura.




Inghetata cu portocale

miercuri, 24 iunie 2009

by Laura Sava



Reteta usor modificata...:)

Avem nevoie de:

2 portocale
1 galbenus
2 linguri zahar
100 ml frisca lichida

Portocalele le spalam si le taiem capacele.
Scoatem pulpa si o mixam.



Cojile se pun in congelator.

Galbenusul se bate in bain-marie cu zaharul si pulpa de portocala, pana devine o crema usoara.
Se aseaza vasul pe gheata si se bate in crema pana ce se raceste.

Frisca se bate si se amesteca in crema.

Se umplu cojile de portocala,



apoi se dau la congelator pentru minim 4 ore.



Se orneaza cu frisca si ciocolata rasa.

Tarta cu mere

marți, 23 iunie 2009

Tarta cu mere



Avem nevoie de:

150 g branza de vaci
6 linguri lapte
6 linguri ulei
sare un varf de cutit
1 pliculet zahar vanilat
75 g zahar
300 g faina
1 pliculet praf de copt

Se amesteca intr-un vas branza, laptele, uleiul, sarea si zaharul.
In alt vas se cerne faina impreuna cu praful de copt. Se incorporeaza faina in pasta de branza si se framanta, dar nu prea mult, efectiv cateva minute, cat nu se mai lipeste aluatul de maini.
Inutil sa mai spun ca eu am pus totul la robot. :))

3/4 din aluat se intinde intr-o foaie de jumatate de cm grosime,dupa care se transfera in tava de tarta unsa cu unt.



Asezam,nivelam,cizelam...:))...



apoi punem umplutura de mere preparata din:

500 g mere
50 g unt
zahar dupa gust
1-2 lingurite scortisoara



Restul de aluat il intindem la aceeasi grosime si decupam diverse forme.Noi am preferat floricele :) cu care am acoperit tarta.



Dam la cuptorul incins la 180 de grade,pana se rumeneste.

Cand se raceste o scoatem din tava,prin rasturnare si pudram cu zahar din abundenta.



O floricica ce-a fost devorata fierbinte...:))

Pui Shanghai

duminică, 21 iunie 2009

by Lena



Avem nevoie de:

1 piept de pui
2 oua
1 cana pesmet
1 cana faina
100 g susan
5 catei usturoi
sare,piper,cimbru

Pieptul de pui se taie felii subtiri si lungi.Se pun intr-un castron si se adauga usturoiul pisat si restul mirodeniilor.



Se amesteca bine si se da la frigider cateva ore,sa se intrepatrunda bine aromele.

Faina o turnam peste carne si agitam bine,astfel incat toate bucatile de carne sa fie bine acoperite.



Fiecare bucatica de carne se trece prin ouale batute bine cu un praf de sare.



Apoi prin pesmetul amestecat cu susan.





Se prajesc in ulei bine incins,la foc moderat.Se rumenesc bine pe ambele parti si se scot pe un prosop absorbant.



Au fost atat de buni,incat n-am mai avut nevoie de garnitura.Am papat simpli,cu paine proaspata si salata de rosii. ;)

Pofta buna!

Prajitura Sah

Prajitura Sah

Pentru blat avem nevoie de:

6 oua
100 g zahar
3 linguri de sirop din zahar caramelizat (2-3 linguri de zahar caramelizat si "stins" cu 3 linguri de apa)
30 ml ulei
1 cana de faina amestecata cu o ligurita de praf de copt
2-3 linguri cacao
esente dupa gust

Se separa ouale,iar albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare.Se adauga zaharul si se mixeaza pana spuma devine lucioasa,ca la bezea.
Galbenusurile se amesteca cu uleiul,esenta si siropul de zahar. Se toarna totul peste albusul batut.Daca albusurile vor avea consistenta corecta,amestecul va ramane la suprafata.



Apoi se pune faina amestecata cu praful de copt si se amesteca pina la omogenizare.



Compozitia se imparte in doua,in una din ele punem cacaoa.

Coacem 2 blaturi, alb si negru, in tava (20/30 cm) tapetata cu hartie de copt, in cuptorul incins la 180 de grade.

Pentru crema avem nevoie de:

200 ml lapte
1 lingura faina
1 lingurita gelatina
150 g zahar
200 ml frisca lichida

Zaharul il caramelizam.Cand are consistenta lichida,turnam laptele fierbinte.

Atentie ca se umfla si poate da pe dinafara si ramaneti doar cu 150 ml,asa cum am patit eu.Nu de alta dar e tare greu de spalat aragazul. :))

Amestecam pana se topeste tot zaharul,dupa care adaugam faina "desfacuta" in cateva linguri de lapte rece.Punem din nou la fiert si fierbem pana se ingroasa putin,amestecand continuu.
Lasam la racit si cand a ajuns la o temperatura suportabila la deget,adaugam gelatina hidratata in 2 linguri de apa rece.Lasam la rece pana se ingroasa putin si se raceste foarte bine,dupa care adaugam frisca batuta.

Pentru insiropat avem nevoie de:

100 g zahar caramelizat stins cu 100 ml apa rece

Cele 2 blaturi le suprapunem



si taiem fasii.



In functie de cate fasii avem vom calcula latimea si inaltimea tortului. :)

Incepem asamblarea,alternand cate o fasie alba cu una maro.



Le lipim intre ele cu putina crema si le insiropam.



Punem un strat de crema si uniformizam.

La urmatorul strat procedam intocmai,doar ca vom incepe cu culoarea opusa celei cu care am inceput la primul.

Eu am pastrat o parte din crema cu care am ornat prajitura.



Dar se poate orna si cu ciocolata sau frisca simpla,depinde de preferinta. ;)

Inimioare gasite

sâmbătă, 20 iunie 2009



Site-ul Activitaticopii.ro te provoaca la o vanatoare de inimioare cu copilul tau, pentru a sustine colectia de inimioare din cadrul Campaniei “Inima Copiilor pentru Marie Curie” – campanie de strangere de fonduri pentru infiintarea sectiei de cardiochirurgie de la spitalul Marie Curie.

Petreceti o zi sau mai multe uitandu-va imprejur: in casa, afara etc. si vanati forme de inima. Faceti poze si trimiteti-le, impreuna cu numele si varsta autorilor, la contact@activitaticopii.ro. Toate pozele primite pana la data de 30 iunie 2009 (data socotelilor) vor alcatui un videoclip si 2 Euro pentru fiecare inimioara in parte vor fi donati Asociatiei Inima Copiilor de catre Aerotravel Lufthansa City Center.

Regula de participare: inimioarele trebuie sa fie gasite si nu confectionate special pentru acest eveniment.
De asemenea, pozele trebuie sa va apartina.

Hai sa ne invatam copiii sa-i ajute pe cei care au nevoie. Si ei o pot face, chiar daca sunt atat de mici!

Astazi am gasit cateva inimioare...

Pe pachetul de servetele...



Pe lenjeria de pat...



Pe caruciorul papusii...



Pe sandalute...



Pe cartea de povesti...



Pe iepurasul de plus...



Pe cana de supa...



Si pe cana de cafea...

Premii de vara



Thank you for the awards,my dear Maria! I was very happy! :)



Premiile le trimit mai departe la: Amyarabella,Lily M,Mihaela,Claudia,Sabina,Danelutza si Ala. Imbratisari cu drag!

Prajitura cu branza si cirese

vineri, 19 iunie 2009



Pentru blat avem nevoie de:

2 oua
100 g zahar
100 g unt
100 ml lapte
100 ml iaurt
vanilie
1 praf de copt
faina cat sa iasa un aluat mai gros decat cel de clatite

Ouale le-am mixat cu un praf de sare pana si-au dublat volumul. Am adaugat apoi pe rand zaharul,iaurtul,untul topit si vanilia.
Se amesteca faina cu praful de copt si se pune peste acest amestec alternand cu laptele.

Se tapeteaza tava cu hartie de copt. Se toarna jumatate din aluat si se baga pentru 10-12 minute la cuptorul incins la 180 grade.



In tot acest timp pregatim umplutura de branza din:

250 g branza de vaci
150 g zahar
2 oua
3 linguri smantana
esenta de rom

Toate ingredientele le-am pus la robot si am mixat pana am obtinut o crema fina.

Se scoate tava din cuptor si se pune crema de branza si ciresele curatate de samburi,din loc in loc.



Se toarna restul de aluat



si se pune la copt pentru inca 30 minute,pana se rumeneste.

Se portioneaza cand este complet racita si se pudreaza cu zahar din abundenta.