Prajitura "Tavalita" cu ciocolata

luni, 28 iunie 2010




* Pentru blat:

* 6 oua
* 200 g zahar
* 50 g unt
* 1 praf de copt
* 1 cana faina
* esenta de vanilie

Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Se adauga zaharul si esenta de vanilie si se mixeaza pana devin lucioase, ca pentru bezea.

Galbenusurile se mixeaza cu untul topit si se toarna peste albusuri. Adaugam faina amestecata cu praful de copt si omogenizam.

Turnam compozitia intr-o tava (25/35 cm) tapetata cu hartie de copt si dam la cuptor la foc mediu, pana se rumeneste. Se face proba cu scobitoarea.

Blatul copt si racit se taie cubulete de marime potrivita.


* Pentru sosul de ciocolata:

* 400 g ciocolata
* 200 g unt
* ~50 ml lapte
* esenta de rom

* Pentru "tavaleala" :))

* nuca macinata

Ciocolata o topim impreuna cu untul moale, apoi adaugam laptele si omogenizam. Daca mai este nevoie se adauga mai mult lapte, atat cat sa obtinem un sos de consistenta unei smantani subtiri.

Fiecare cubulet de blat il trecem prin sosul de ciocolata, pe toate partile, apoi il tavalim prin nuca macinata, din abundenta.



Prajitura crocanta cu branza



* Pentru blat:

* 2 oua
* 150 g zahar
* 300 g iaurt
* 4 linguri ulei
* 50 ml lapte
* 2 cani faina
* 1 praf de copt
* esenta de vanilie

Mixam foarte bine ouale cu un praf de sare, pana isi dubleza volumul. Adaugam zaharul,vanilia, iaurtul, uleiul treptat ca la maioneza, apoi faina amestecata cu praful de copt,alternand cu lapte. Va rezulta o compozitie ca o smantana mai groasa, pe care o vom imparti in jumatate.

Punem prima jumatate in tava (25/35 cm) tapetata cu hartie de copt si dam la cuptor la foc mic, timp de 10 minute, pana se incheaga putin aluatul. Scoatem tava, turnam crema de branza si nivelam. Acoperim apoi cu cealalta jumatate de compozitie si dam din nou la cuptor, pana se rumeneste, cca 30 de minute.

* Pentru umplutura:

* 300 g branza de vaci
* 100 g zahar
* 3 linguri smantana
* 2 oua
* esenta de vanilie

Branza o mixam foarte bine cu zahar, smantana, esenta de vanilie si oua, pana obtinem o crema fina. Daca branza este prea uscata se mai pot adauga cateva linguri de lapte.

* Pentru crusta:

* 100 g zahar
* 1 cana fulgi de porumb
* 50 g unt
* 50 ml frisca lichida

Zaharul il caramelizam intr-o cratita la foc mic. Cand a devenit lichid, adaugam untul si frisca lichida. Amestecam pana se topeste tot caramelul si compozitia se omogenizeaza. Adaugam fulgii de porumb si amestecam usor sa nu se sfarame.

Turnam peste prajitura scoasa din cuptor si lasam la racit in tava, dupa care se portioneaza cu un cutit bine ascutit.

Pentru ca aceasta operatiune sa fie mai usoara se pot taia mai intai cubuletele de prajitura, apoi se toarna crusta de caramel.