Prajitura Snickers

vineri, 6 noiembrie 2009




* Pentru blat:

* 8 albusuri
* 300 g zahar
* 400 g nuca macinata
* 4 linguri faina
* 3 linguri cacao
* 1 lingurita praf de copt

Separam albusurile de galbenusuri si le mixam puternic cu cele 300 g de zahar, ca pentru bezea.

Cantitatea de zahar poate fi micsorata in functie de cat va place de dulce. Cu aceasta cantitate este foarte dulce. Per ansamblu, acest aspect poate fi oarecum remediat daca se foloseste cacao neagra si ciocolata amaruie cu un continut ridicat de cacao.



Apoi adaugam peste spuma obtinuta faina amestecata cu praful de copt, cacaoa si nuca pisata, amestecand usor cu o spatula, cu miscari de jos in sus.

Impartim compozitia in 3 parti egale. Pe fundul unei tavi (25/35 cm) punem hartie de copt si intindem compozitia in strat uniform, nu prea gros. Cele 3 foi se coc in cuptorul incins la 180 de grade pentru cca 15 minute. Se scot pe un gratar si se lasa la racit.

Foile nu se suprapun sau daca o faceti puneti hartie de copt intre ele.

* Pentru crema:

* 8 galbenusuri
* 1 ou intreg
* 3 linguri cacao
* 250 g zahar
* 4 linguri lapte
* 100 g ciocolata amaruie
* 250 g margarina (se poate inlocui cu unt)

Punem galbenusurile si oul intreg le mixam cu zaharul pana devin ca o crema si isi dubleaza volumul. Adaugam cacaoa si laptele rece.Punem vasul la baine-marie si cand incepe sa se ingroase adaugam si ciocolata rupta bucatele. Amestecam bine, pana se topeste ciocolata. Adaugam margarina si amestecam pana se topeste. Lasam sa se raceasca.

Umplem foile cu crema.



Ultimul strat, cel de deasupra va fi tot de crema. Presaram cu nuca pisata



si dam la rece pana se intareste crema, apoi o portionam.


Va fi mult mai buna si mai usor de taiat a doua zi.

Lasagna cu carne

joi, 5 noiembrie 2009







* Sosul Bechamel:

* 50 g unt
* 2 linguri faina
* 500 ml lapte
* 1/2 lingurita nucsoara
* sare si piper

Untul il punem la topit,apoi adaugam faina si amestecam continuu,sa nu faca cocoloase. Punem si laptele,cate putin,apoi condimentele si fierbem pana incepe sa se ingroase. Se lasa la racit.

* Sosul Bolognese:

* 200 ml suc de rosii
* 2 rosii
* 1 ceapa
* 1 morcov
* 1 piept de pui
* 3 catei usturoi
* 2 linguri ulei de masline
* rozmarin si busuioc
* sare si piper

Legumele tocate marunt le inabusim in uleiul de masline,la foc mic. Adaugam carnea tocata si sucul de rosii.



Condimentam si potrivim gustul de sare.

* In plus:
* 16 foi lasagna
* 400 g cascaval
* 200 g mozzarela

Intr-o tava unsa cu unt se pune un strat de foi de lasagna,se unge cu sos Bechamel,



apoi cu sos Bolognese.




Se presara cu cascaval din belsug.



Acoperim cu un alt strat de foi si procedam pana se termina umplutura.

Peste ultimul strat de foi se presara dn nou cascaval si mozzarela taiata felii.



Se da la cuptorul incins la 180 de grade, vreme de 30-35 de minute, pana se rumeneste frumos deasupra.



A iesit atat de buna incat am primit dezlegare sa mai fac inca o data. :))

Tarta cu caramel si ciocolata

miercuri, 4 noiembrie 2009

Tarta cu caramel si ciocolata




Avem nevoie de:

* Pentru blat:
* 150 g biscuiti cu cereale
* 50 g unt

Biscuitii ii sfaramam si ii amestecam cu untul topit.



Tapetam cu aceasta compozitie o forma de tort detasabila si dam la frigider pana este gata crema.

* Pentru caramel:

* 400 ml frisca lichida
* 30 g unt
* 200 g zahar
* 120 g nuca macinata

Se caramelizeaza zaharul cu 2 linguri de apa. Cand incepe sa se aureasca se adauga frisca si untul.



Se amesteca incontinuu pana se topeste caramelul,apoi se adauga nuca. Se fierbe la foc mic,in jur de jumatate de ora,amestecand continuu pana se obtine un amestec gros.Se lasa la racit.

* Pentru glazura:

* 200 ml frisca
* 200 g ciocolata amaruie
* 1 lingura lichior de ciocolata

Topim ciocolata impreuna cu frisca si omogenizam. Dupa ce s-a racorit adaugam si lichiorul.

Turnam caramelul peste blatul de biscuiti,



nivelam apoi acoperim cu glazura de ciocolata. Dam la rece pentru cateva ore.




Scoatem din tava si ornam dupa preferinta.

Tort aniversar

luni, 2 noiembrie 2009

Cand altii sarbatoresc Halloween-ul noi sarbatorim inca un an de cand suntem impreuna. Anul trecut am sarbatorit nunta de tinichea :)), anul asta deja am avansat in grad suntem otelari. :))




Si cum acest eveniment nu se putea sarbatori decat cu multa multa ciocolata...am facut acest tort, ciocolatos pana la ultima firimitura. Am facut o combinatie de mai multe retete, crema fiind cea de la tortul aniversar al Laurei Sava. Cum altfel? :))



Pentru blat avem nevoie de:

6 oua
150 g zahar
3 linguri apa minerala
1 plic budinca de caramel
20 g cacao
100 g faina
1 lingurita praf de copt

Se separa albusurile de galbenusuri si se bat spuma tare cu un praf de sare. Se adauga zaharul si se bate in continuare pana albusurile devin tari si lucioase,ca la bezea.
Galbenusurile se amesteca cu apa minerala si se toarna peste albusul batut. Urmeaza apoi cacaoa si praful de budinca, ce se poate inlocui cu amidon, daca nu va place. La sfarsit incorporam si faina amestecata cu praful de copt, usor cu miscari de sus in jos.


Pentru crema avem nevoie de:

200 g ciocolata alba
200 g unt
6 linguri frisca lichida
50 ml coniac

Topim ciocolata impreuna cu frisca. Dam deoparte si adaugam coniacul. Lasam la racit.

Untul moale, la temperatura camerei, il frecam spuma, dupa care vom incorpora in el ciocolata topita si racita. Dam la frigider cateva minute.

Pentru glazura avem nevoie de:

150 g zahar
50 g cacao
100 ml frisca lichida
100 ml apa
1 lingurita gelatina

Cacaoa o amestecam cu zahar, dupa care o "desfacem" cu frisca lichida si apa. Se pune vasul pe foc si se fierbe, in jur de 10 minute, pana se ingroasa putin. Se strecoara de eventualele cocoloase si se lasa la racit. Cand a ajuns la o temperatura suportabila la deget,adaugam gelatina hidratata in 2 linguri de apa rece si omogenizam.

Pentru sirop avem nevoie de:

100 g zahar
100 ml apa

Zaharul il caramelizam dupa care il "stingem" cu 100 ml apa rece.Lasam la racit,pana se dizolva complet.

Taiem blatul in 2 parti pe care le insiropam. Repartizam crema pe unul din blaturi si uniformizam.



Cand glazura a ajuns la consistenta unei smantani o turnam peste tort si dam la frigider pana se intareste complet.

Se orneaza dupa preferinta.

Eu eram in criza de timp asa ca n-am facut decat sa "stampilez" niste inimoare deasupra.



Din acelasi motiv, al lipsei de timp, n-am nici poze din timpul prepararii, dar va asigur ca e un tort cat se poate de usor de facut.

Chiar daca crema de unt se intareste destul de tare si initial n-am fost prea incantata de cum a iesit, daca lasati tortul putin la temperatura camerei si daca ajunge pana a doua zi :)) e chiar bun.

Poate va convinge sectiunea asta...:))

Tagliatelle cu chiftelute in sos

duminică, 1 noiembrie 2009



Avem nevoie de:

* 1 piept de pui
* 1 ou
* patrunjel
* sare si piper
* nucsoara
* 3 catei usturoi
* 50 g pesmet
* Pentru sos:
* 1 ceapa
* 1 ardei gras rosu
* 3 catei usturoi
* 1 morcov
* 300 ml suc de rosii
* oregano
* sare si piper

Pieptul de pui il tocam, dupa care il amestecam cu oul, patrunjel, usturoiul pisat, sare si piper. Cu mainile umede formam chiftelutele, pe care le vom tavali prin pesmet inainte de prajire.



Se scot pe un prosop absorbant si se pastreaza la cald.

Ceapa tocata marunt o calim putin in cateva linguri de ulei de masline. Adaugam restul legumelor tocate marunt si sucul de rosii. Daca mai este nevoie adaugati putina apa. Se fierbe la foc mic pana se inmoaie legumele.

Potrivim gustul de sare si piper, presaram oregano, adaugam si chiftelutele si mai dam cateva clocote.

Pastele se fierb conform instructiunilor de pe pachet, se scurg, se aseaza pe platou si adaugam chiftelutele cu sos.

Pere caramelizate



Avem nevoie de:

* 2 pere
* 50 g zahar
* 50 g unt
* sucul de la o lamaie
* scortisoara

Perele se curata de coaja



si se taie in 3. Se scot cotoarele. Se stropesc cu zeama de lamaie.

Intr-o tigaie punem untul la topit impreuna cu zaharul. Adaugam perele, cu tot cu zeama si lasam la fiert, la foc mic. Presaram si scortisoara. Cu o paleta le intoarcem pe ambele parti, din cand in cand, pana scade sosul si incepe sa se caramelizeze.

Le-am servit cu cate o portie de gauffre cu cacao si cu frisca.



Delicioase!

Ciocolata de casa cu nuci

vineri, 30 octombrie 2009

Ciocolata de casa am preparat-o in fel si fel de variante, dar asta e departe cea mai buna. :))



Avem nevoie de:

* 250 g zahar
* 250 g lapte praf
* 200 g unt
* 50 g cacao
* 150 ml apa
* esenta de rom

Apa si zaharul le punem la fiert. Dupa ce a dat in clocot, mai lasam la fiert cateva minute, pana se aduna spuma deasupra si siropul curge mai grosut din lingura.

Adaugam untul si amestecam bine pana se topeste si omogenizam.

Dam deoparte de pe foc si adaugam laptele praf amestecat cu cacao. Dupa ce s-a incorporat tot laptele, adaugam nuca taiata bucati si esenta de rom.



Compozitia obtinuta o intindem pe hartie de copt sau intr-o tava unsa cu unt, la grosimea dorita



si dam la frigider pana se intareste, apoi se portioneaza dupa dorinta.

Perisoare cu sos de smantana si ciuperci




* Pentru perisoare:

* 1 piept de pui
* 1 morcov
* 2 catei usturoi
* 1 ou
* patrunjel
* sare si piper alb

* Pentru sos:

* 300 g smantana
* 400 g ciuperci
* 1 ceapa
* 3 linguri ulei de masline
* marar
* sare si piper

Pieptul de pui il tocam impreuna cu celelalte ingrediente. Formam perisoarele cu mana umeda, pe care le punem la fiert intr-un vas cu apa clocotind.

Ciupercile le punem la fiert in apa cu sare si putin otet.



Ceapa tocata marunt o calim putin in uleiul de masline. Adaugam perisoarele si ciupercile scurse bine de apa in care au fiert. Punem si smantana, potrivim gustul de sare si piper. Mai dam cateva clocote, iar inainte de a stinge focul adaugam si mararul tocat marunt.

Se serveste cald, cu mamaliguta.



In sosul de smantana se poate adauga si o lingura de faina, daca sosul va place mai gros.

Dupa preferinta, se pot adauga si 1-2 catei de usturoi.

Baton cu cereale si ciocolata

joi, 29 octombrie 2009



Avem nevoie de:

* 100 g fulgi de porumb
* 60 g caise uscate
* 50 g ciocolata amaruie
* 2 linguri miere
* 1 lingura zahar
* 50 g unt

Topim mierea impreuna cu zaharul la foc mic. Cand incepe sa fiarba adaugam untul si amestecam continuu, pana incepe sa se ingroase. Punem si ciocolata si amestecam in continuare pana se topeste.

Lasam sa se racoreasca apoi adaugam fulgii de porumb si caisele taiate marunt.



Omogenizam, apoi intindem compozitia obtinuta pe hartie de copt. Dam la frigider pana se intareste, apoi se portioneaza.



O gustare delicioasa!



Ciocolata amaruie se poate inlocui cu orice fel de ciocolata, iar pe langa caise se mai pot adauga nuci taiate marunt si/sau miez de seminte

Trandafiri cu mere

luni, 26 octombrie 2009

by Lena

Trandafiri cu mere


Avem nevoie de:

* 400 g aluat de foietaj
* 3 mere
* 6 linguri zahar
* 2 linguri scortisoara
* zeama de la 1/2 de lamaie

Bulgarasi de cartofi cu branza


Avem nevoie de:

* 3 cartofi
* 50 g telemea
* 50 g cascaval
* 50 g unt
* 1 ou
* 1 lingura patrunjel uscat
* sare si piper
* 2 linguri susan
* 50 g pesmet

Premii de toamna

Multumesc Ralucai si Florenei si lui Alison pentru aceste premii frumoase si pentru faptul ca imi apreciaza munca atat de mult. Va pup si imbratisez cu drag!





Le trimit mai departe la:

Lissa

Narnia

Adi

Jacob